Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu

cum am ajuns iar

pe

câmpul minat al copilăriei

Iarba-i până la genunchi

şi

creşte în continuare

Cărţile sunt jucăriile mele preferate

Mă joc numai cu tine dragoste

Partidele noastre

durează de-o viaţă

Aşa că înţeleg foarte bine

De ce ura mă invidiază şi ea

tot

din copilărie

Însă

nu mă plâng decât în versuri

Dacă se poate

albe În afara foilor pe care scriu

n-am mai văzut zăpadă

din mileniul trecut

Insomnia îmi dă deşteptarea

În fiecare dimineaţă

semnează

condica de prezenţă

înaintea mea

Şi azi

stăm la rând

După mine

urmează Dumnezeu

Şi cum mai am totuşi

un dram de politeţe

trec

între

Dumnezeu

şi

moarte

Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)