Poezia-i arborele meu genealogic
de pildă azi îmi e bunic un epitet ceva mai zurliu
iar bunică o metaforă pe cinste
în mapă duc Marea Neagră
pe valurile căreia am și scris ultimul poem de dragoste
la prima oră ies ciufulit din oglinda conjugală
însă cu tăcerile foarte bine puse la punct
cafeaua pare să dicteze deja gustul zilei al sinuciderii noastre colective
scârba mi se scurge de pe ochelarii de cal pe foaia imaculată
ca autostrada bucurești-constanța și retur
finis coronat hopus
Bădiță Mihai
COSTEL ZĂGAN, revista ANTE PORTAS, IUNIE-DECEMBRIE, 2015
