EREZIA MÂINII DREPTE

 Pornește absența spre noi

demarează în trombă singurătatea

marea singurătate

zeroul absolut

așteptată de toți

hulită cu harfa și flautul fermecat

suflet somnambul cărat cu trenul de marfă al disperării

totuși cureaua de transmisie a divinității

pe la hopurile etice

își mai face simțită prezența luminoasă

cad din pat în pat

din lac în puț

brusc

prin crăpăturile inexistenței

ies la suprafață primii monștri ocazionali

marfă ieftină promoțională

picioarele pline de noroi stelar bâjbâiesc după ajutor

cadavrul lui dumnezeu duhnește a nemurire 

cale de-o poștă

Doamne unde duce mâna mea dreaptă

roua îmi fierbe pe buze

soarele răsare printre dinții încleștați de ură

COSTEL ZĂGAN, EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018

  

INEFABILA EREZIE A EDUCAȚIEI

Nasc și la Moldova dascăli zău

am văzut măcat unul înconjurat

precum Socrate de invidia

celor șapte minuni ale lumii moderne

admiră și taci mi s-a spus

prostia are cuvântul la orice oră

din zi și din noapte prin urmare nu pot

îmi iau steaua de coadă și-o azvârl

cale de-un poem citiți și bucurați-vă

ați amânat Apocalipsa c-un zâmbet

COSTEL ZĂGAN, EREZII SECOND HAND, 2014

 

EREZIE CU SENS GIRATORIU

Publicat de Costel Zăgan, 15 ianuarie 2015

Nu vă grăbiți Inefabilul este prins în
capcana lucrurilor Poetu-l stârnește
doar vers cu vers Cu pieptul tatuat cu
stele cerul înaintează spre pământ
Figurile de stil acoperă cât de cât vir
tuale căi de acces spre lumea cealaltă
Ultimul poem albatros iminent mă la
să cu gura căscată Și totuși a cui e liniș
tea ce stă ca un nod în gâtul acestei
prăpăstii

Costel Zăgan

EREZIA CELOR ȘAPTE ANI DE ACASĂ

Când unde și cum au fugit cei șapte ani de acasă

Hai noapte bună bunici și părinți somn ușor dragi

lor La revedere bun simț Închid televizorul și des

chid fereastra Să iasă firmamentul din călimara po

etului cu acces la ultimul orizont virtual Călcâiul lui

Ahile lasă urme profunde în zăpada proaspătă Dacă

nu mai ninge cinci secunde poate-l zăresc pe

Dumnezeu Când îmi potrivește steaua în locul acu

lui de la cravată Plapuma de nisip visează și la această

oră Probabil și capitalismul cu față umană este tot o

utopie Revoluția ca de obicei hibernează în cazemata

condiției umane Nu vă grăbiți Încă n-am deschis televizorul

Și iar s-a luat curentul

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA ARCA LUI NOE

Sunt român dar mă tratez
domnule e blasfemie
România nu-i o boală
România este-un crez
România-i pur şi simplu
Dumnezeu
Doamne-i sufleţelul meu
Domnule
opreşte-te c-o iei pe arătură
mai rău
ca
Ion Luca Caragiale
Poftim
România-i o scrisoare pierdută de Dumnezeu
S-o luăm de la capăt
Suprafaţă Populaţie Capitală
Eminescu Nichita Brâncuşi
Ştefan Luchian Rapsodia Română
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată
Însă n-ai ajuns expert
Dovada
Poarta Sărutului
Coloana Infinitului.

Masa tăcerii.

Poftă bună.

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA DE- FI ULTIMUL OM

 Copii sunt poate ochii

prin care Dumnezeu cercetează lumea

Corinteni 13 cu 13

nu înaintați totuși

nu-i interzis viitorul

nu-i ultima fundătură

a condiției umane

hei

Homo Sapiens

mă auzi

la stânga-mprejur

e un ordin

sigur că-mi amintesc

potopul a fost însă o invitație

NU UITA ADAME

eu sunt dumnezeul tău

cel de toate zilele

nu doar o prăpastie cicălitoare

10.01.2013

COSTEL ZĂGAN, EREZII DE-O CLIPĂ

EREZIA GROPARULUI HOMO SAPIENS

 

Ai văzut tovarășe Karl Marx cum o mai face

istoria pe-a judecătorul iar proletariatul pe-a

călul Mai să nu-ți vină să crezi nici matale ni

ci amicului Engels ori tovului Lenin Belea curată

cum a intrat stafia în Europa și dracul în om

Pe scara de serviciu sau intrarea din spate U

șurel ca o pisică speriată de vreun șoricel mas

cat Și-acum toți șobolanii trebuie să părăsească

Arca lui Noe Violența verbală ca autoportret

moral și nu doar Revoluția ca atuu Și cuvântul

ca un trăgaci de armă Apoi gimnastica de înviorare a

degetului mare Și sufletul mereu în alertă Și ochii

gura puștii de unde gloanțele

admiră lumea foc cu foc

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II