Erezia capodoperei colective

By Costel Zăgan on 19 Jan 2015

Poezia-i arborele meu genealogic De pildă

azi îmi este bunic un epitet ceva mai zurliu

Iar bunică o metaforă pe cinste În mapă duc

Marea Neagră Pe valurile căreia am şi scris

ultimul poem de dragoste La prima oră ies

din oglinda conjugală ciufulit însă cu tăcerile

foarte bine puse la punct Cafeaua pare să

dicteze deja gustul zilei al sinuciderii noastre

colective Scârba mi se scurge de pe ochelarii 

de cal pe foia imaculată ca autostrada bucu

reşti-constanţa şi retur Finis coronat hopus

Bădiţă Mihai

 

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II