EREZIA CÂNTĂRII CÂNTĂRILOR

 

EREZIA CÂNTĂRII CÂNTĂRILOR

 

By Costel Zăgan on 29 Jan 2015

Dialog imprevizibil monolog al timpului

pierdut Tăcere ieşind din ţâţâni Cântec

amar ce-mi pui viaţa pe cântar Să-mi 

măsori fără ruşine Răul dac-o duce bine

Icoanele mării plutesc în ochii tăi dragoste

Parcă ai fi bărbat aşa de bine cunoşti 

eternul feminin O cântare a cântărilor

gândită cu epiderma

direct pe firmament

tăcere

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA SUPRAOMULUI CONTEMPORAN

 

Erezia supraomului contemporan

Cu cât mă uit mai adânc în cer

cu atât se uită cerul mai adânc în mine

eu îmi amintesc de pildă de Nietzsche

însă Nietzsche nu-şi aminteşte deloc

rănile mă fac mai puternic

continuaţi

aşa grăit-a Zarathustra

aşa tăcut-a Costel Zăgan

derutat de slogismele urii politice

eul liric face întoarceri dezordonate

la stânga

şi

la dreapta

deşi i-ar condamna pe toţi

la dreapta-mprejur

intertext

dacă nu mă sinucid azi

mâine se va naşte si(n)gur

primul supraom

vai de mama mea

Costel Zăgan, Ode gingaşe (2015)

EREZIE DE PRIMĂVARĂ

Hai să ne urcăm în podul cerului

fără scară Să cotrobăim printre

stele Poate mai găsim vreun înger

acolo de râs Să aibă nou-născuţii

cu cine să se joace de-a baba-oar

ba Deschid fereastra şi întuneri-

cul năvăleşte în lume Doamne de

unde atâtea nopţi obraznice în

versurile mele de dragoste Îndră

gostiţii râd Hei-rup Mugurii plez

nesc poetul peste degete Nu pe-a

colo vine lumina prostuţule

Costel Zăgan, Erezii de-o clipă

MANIPULĂM ȘI NOI CE PUTEM

Sigur că da Poetul aleargă şi el după

irealitatea imediată cu poemul în stare

avansată de erecţie Naturalia non son

turpia La fel se oglindeşte şi cerul în ochii

pământului Fără intermediar fără Un lac

de munte bun de prăsilă Acceptă numai

aluviuni sufleteşti Poet itinerant admir Valea

Plângerii La post restant pe Vârful Omu`

Însă şi-aici tot poezia manipulează

Zi de vară până-n seară

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

EREZIA ORIZONTULUI DE LA GENUNCHIUL BROAȘTEI

Păi se observă şi cu ochiul liber

Occidentul ne vede când la micro

scop când prin telescop O fi patria

doar un capriciu al marilor singuratici

ai lumii Cu frica în sân

mai pendulăm între Est şi Vest Nu care

cumva să cădem pe capul unora ori al

altora Ne înălţăm mai sus decât îşi permit

alţii Ori suntem în picaj mai ceva decât

ciocârlia noastră folclorică De parcă ne-am

fi născut în genunchi Murmurăm toată viaţa

Tatăl nostru la gura beciului Ajunge domnilor

Pe locuri fiţi gata DEŞTEPTAREA

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA MÂINII DREPTE

 Pornește absența spre noi

demarează în trombă singurătatea

marea singurătate zeroul absolut

așteptat(ă) de toți

hulit(ă) cu harfa și flautul fermecat

suflet somnambul

cărat cu trenul de marfă al disperării

totuși

cureaua de transmisie a divinității

pe la hopurile etice

își mai face simțită prezența luminoasă

cad din pat în pat

din lac în puț

brusc

din crăpăturile inexistenței ies la suprafață

primii monștri ocazionali marfă ieftină promoțională

picioare pline de noroi stelar bâjbâiesc după ajutor

cadavrul lui Dumnezeu duhnește a nemurire cale de-o poștă

Doamne unde duce mâna mea dreaptă

roua îmi fierbe pe buze

soarele îmi răsare

printre

dinții încleștați

de

ură

Costel Zăgan, EVADAȚI DIN IARNĂ, 2018

 

EREZIA CIFRELOR

Iată și-un poem rătăcit

printre

cifre

De pildă

124 spre x

când

y se duce până la plus infinit

356 grade Kelvin

și doar 789 kg

Dincolo de prima locuință la pătrat

Restu-i imponderabil

conform orarului

Costel Zăgan