EREZIE DE FLORII

Iubito hai să-ți fac ziua ca o floare Primăvara

să-ți iasă prin toți porii Soarele inutil să dispa

ră în epiderma-ți translucidă Norii să ți se-ncur

ce în părul răvășit de taine Ochii să aspire toți

îngerii zilei Poezia lumii să rămână cu gura

căscată până răsar toate stelele Și eu să mă-m

piedic beat-lună de pragul dragostei tale

FRUMOASO

mai am un poem

Și urmează

Cea mai frumoasă tăcere din lume

Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II

EREZIA TIMPULUI PROBABIL

Stop trecutului stop prezentului

stop viitorului Stop tuturor pro

numelor personale şi mai ales

impersonale Ce se scoală de

dimineaţă s-ar putea să ajungă

în cazul acuzativ Însă nimeni nu

îndrăzneşte să viseze prezentul

nostru cel de toate zilele şi mai

cu seamă cel de toate nopţile Eu

nu sunt tu nu eşti el sau ea nu este

Prin urmare toţi suntem de gaşcă

Nu-i aşa Doamne

Costel Zăgan

EREZIA UNEI TRISTEȚI

 o

dpnSetsrofiie71221a62au0trir0 23019b06a0ac7fa53i1f i7uet68u  · 

EREZIA UNEI TRISTEȚI

Tabla înmulțirii cu infinit a fost ștearsă

de flori Poet pus pe fugă de Bach par

don de muzica sferelor Da da vers de

Tristan Tzara punând pe gânduri litera

tura universală Băiat din pensionul îngerilor

Clovnul politic tocmai îți face semne

obscene cu mâna Este ok Copiii întorc

grădinița pe dos ca pe mănușa găurită

a doamnei educatoare Iar managerul local

fluieră după subordonați ca un cioban sadea

E comentariul său la Miorița altă capodoperă

folclorică Nu te întrista Printre atâtea bucurii

nevinovate locul ți-e asigurat Parol

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Toate reacţiil

EREZIA CÂNTĂRII CÂNTĂRILOR

 

EREZIA CÂNTĂRII CÂNTĂRILOR

 

By Costel Zăgan on 29 Jan 2015

Dialog imprevizibil monolog al timpului

pierdut Tăcere ieşind din ţâţâni Cântec

amar ce-mi pui viaţa pe cântar Să-mi 

măsori fără ruşine Răul dac-o duce bine

Icoanele mării plutesc în ochii tăi dragoste

Parcă ai fi bărbat aşa de bine cunoşti 

eternul feminin O cântare a cântărilor

gândită cu epiderma

direct pe firmament

tăcere

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA SUPRAOMULUI CONTEMPORAN

 

Erezia supraomului contemporan

Cu cât mă uit mai adânc în cer

cu atât se uită cerul mai adânc în mine

eu îmi amintesc de pildă de Nietzsche

însă Nietzsche nu-şi aminteşte deloc

rănile mă fac mai puternic

continuaţi

aşa grăit-a Zarathustra

aşa tăcut-a Costel Zăgan

derutat de slogismele urii politice

eul liric face întoarceri dezordonate

la stânga

şi

la dreapta

deşi i-ar condamna pe toţi

la dreapta-mprejur

intertext

dacă nu mă sinucid azi

mâine se va naşte si(n)gur

primul supraom

vai de mama mea

Costel Zăgan, Ode gingaşe (2015)

EREZIE DE PRIMĂVARĂ

Hai să ne urcăm în podul cerului

fără scară Să cotrobăim printre

stele Poate mai găsim vreun înger

acolo de râs Să aibă nou-născuţii

cu cine să se joace de-a baba-oar

ba Deschid fereastra şi întuneri-

cul năvăleşte în lume Doamne de

unde atâtea nopţi obraznice în

versurile mele de dragoste Îndră

gostiţii râd Hei-rup Mugurii plez

nesc poetul peste degete Nu pe-a

colo vine lumina prostuţule

Costel Zăgan, Erezii de-o clipă

MANIPULĂM ȘI NOI CE PUTEM

Sigur că da Poetul aleargă şi el după

irealitatea imediată cu poemul în stare

avansată de erecţie Naturalia non son

turpia La fel se oglindeşte şi cerul în ochii

pământului Fără intermediar fără Un lac

de munte bun de prăsilă Acceptă numai

aluviuni sufleteşti Poet itinerant admir Valea

Plângerii La post restant pe Vârful Omu`

Însă şi-aici tot poezia manipulează

Zi de vară până-n seară

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ