EREZIA ORIZONTULUI DE LA GENUNCHIUL BROAȘTEI

Păi se observă şi cu ochiul liber

Occidentul ne vede când la micro

scop când prin telescop O fi patria

doar un capriciu al marilor singuratici

ai lumii Cu frica în sân

mai pendulăm între Est şi Vest Nu care

cumva să cădem pe capul unora ori al

altora Ne înălţăm mai sus decât îşi permit

alţii Ori suntem în picaj mai ceva decât

ciocârlia noastră folclorică De parcă ne-am

fi născut în genunchi Murmurăm toată viaţa

Tatăl nostru la gura beciului Ajunge domnilor

Pe locuri fiţi gata DEŞTEPTAREA

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA MÂINII DREPTE

 Pornește absența spre noi

demarează în trombă singurătatea

marea singurătate zeroul absolut

așteptat(ă) de toți

hulit(ă) cu harfa și flautul fermecat

suflet somnambul

cărat cu trenul de marfă al disperării

totuși

cureaua de transmisie a divinității

pe la hopurile etice

își mai face simțită prezența luminoasă

cad din pat în pat

din lac în puț

brusc

din crăpăturile inexistenței ies la suprafață

primii monștri ocazionali marfă ieftină promoțională

picioare pline de noroi stelar bâjbâiesc după ajutor

cadavrul lui Dumnezeu duhnește a nemurire cale de-o poștă

Doamne unde duce mâna mea dreaptă

roua îmi fierbe pe buze

soarele îmi răsare

printre

dinții încleștați

de

ură

Costel Zăgan, EVADAȚI DIN IARNĂ, 2018

 

EREZIA CIFRELOR

Iată și-un poem rătăcit

printre

cifre

De pildă

124 spre x

când

y se duce până la plus infinit

356 grade Kelvin

și doar 789 kg

Dincolo de prima locuință la pătrat

Restu-i imponderabil

conform orarului

Costel Zăgan

EREZII SECOND HAND 1

Singurătatea sângerează ca o piatră

aruncată de-un înger lovit sufletul

se bucură-n tăcere

cine câştigă

a pierdut

deja

totul

mă

caut

unde

nu

m-am ascuns

niciodată

în

aceste

poeme

abia

cicatrizate

Costel Zăgan

POEZIA ȘI LUCRURILE

Artă poetică în mers Totul se depune

precum nisipul pe fundul mării Răsă

ritul şi amurgul ploaia şi timpul pro

babil omul şi animalul pasărea şi în

gerul Păşesc pe versuri din ce în ce

mai elegante Parfumul tăcerii răsună

ca o tobă a simţurilor Simt deci scriu

Scriu deci tac

Costel Zăgan

EREZIA DEȘTEPTĂRII AMÂNATE

Dimineața în locul Imnului Național ascult

cum crește iarba verde de acasă Nu sunt nici

antitotul Nu sunt nici antinimic Sunt poate

antieu copilul din flori al zăpezii Și da nu-mi

mai place una-două să mă sinucid E prea

plictisitor mai ales pentru unii Revin cât

se mai poate Nu-mi place acest sport cu

a fi sau a nu fi

Iau și viața și moarte așa cum

răsare soarele și crește iarba

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIE LATINĂ

Omnipotent poemul se lasă posedat

prin toate colţurile paginii albe Din

colo de gratiile libertăţii Învăţ şi eu

să tac pe cont propriu Tăcerea ră

mâne un risc pe care mi-l asum de

câte ori vreau să scriu Nerăbdători

cititorii pândesc de pe margine Oare

cât or să-l mai ţină aripile aleA din care

smulge versuri cu nemiluita Poftiţi o

tăcere într-un vers Pe care din milă

am omis-o Carnea-i trandafirie îmi

aminteşte de rosa canină a femeii

Nubila fulgerata nuda veritas

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ